Inregistrarea partidelor politice

Partide PoliticeIn Romania postcomunista, definirea unui partid politic, nu se putea realiza usor din ratiuni  ce tineau de statutul sau legal. Intemeierea juridica a unor noi partide era decisiva si fragila. Reglementarile juridice au fost supuse unor mari schimbari, in cursul tranzitiei, de trei legi: Decret – Lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 privind inregistrarea si functionarea partidelor politice si organizatiilor obstesti din Romania; Lege nr. 27 din 26 aprilie 1996, Legea partidelor politice; si Lege nr. 14/9 ianuarie 2003. Din anul 2015 a intrat in vigoare si Legea 114/2015 privind modificarea si completarea Legii partidelor politice nr. 14/2003. Pentru  informatii privind ce legi guverneaza infiintarea altor forme juridice precum SRL sau infiintare pfa, vizitati portalul ActeFirma.ro.

In Decretul-lege nr. 8 al organismului revolutionar creat in decembrie 1989, definirea partidului politic este deja legata de inregistrarea sa legala. Textul juridic pastra inca limba vechiului regim: „in vederea inregistrarii, fiecare partid si organizatie obsteasca trebuie sa-si prezinte statutele de organizare si functionare, programul politic, sa-si declare sediul si mijloacele financiare de care dispune si sa faca dovada ca are cel putin 251 de membri”. Articolul precedent indica faptul ca „organizarea si functionarea partidelor se fac, po¬trivit statutelor acestora, numai pe baza teritoriala” si interzicea unei persoane sa faca parte din doua sau mai multe partide. Alegerile din 1990 si 1992 au fost tinute sub autoritatea acestei legi.

Al doilea Parlament constituit dupa Revolutie a elaborat o lege a partidelor politice, in baza careia vor functiona organizatiile inscrise in competitiile electorale din 1996 si 2000. Definite ca persoane juridice de drept public, partidele erau obligate sa aiba un statut si un program, primul continand in mod obligatoriu 12 elemente  iar programul urmand sa apara in forma scrisa (art. 8-10).

In anul 2003, definirea legala a partidului s-a schimbat,  partidul fiind definit ca „o persoana juridica de drept” (art. 1), organizat „dupa criteriul administrativ-teritorial” (art. 4, lit. 1), dar care trebuie sa indeplineasca niste conditii mai severe decat inainte. Alegerile parlamentare din 2008 au reprezentat un punct de cotitura in istoria politica a postcomunismului romanesc. Dupa acele alegeri, s-a putut vorbi despre un nou sistem de partide si despre un nou sistem politic.

Inregistrarea partidelor politice

Trecand peste aceste aspecte, inregistrarea unui partid politic se initiaza prin depunerea la Tribunalul Bucuresti a unor documente ce includ: cererea de inregistrare care se va afisa la sediul Tribunalului Bucuresti timp de 15 zile, statutul, programul, actul de constituire, declaratie cu privire la sediu si la patrimoniul partidului, dovada deschiderii contului bancar.

La examinarea cererii de inregistrare ce se desfasoara in cadrul unei sedinte publice va participa si un reprezentant al Ministerului Public. Potrivit art. 21 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicata la 10 iunie 2015,  “(1) Tribunalul Bucuresti se pronunta asupra cererii de inregistrare a partidului politic in cel mult 15 zile de la expirarea termenului prevazut la art. 18 alin. (2). (2) Impotriva deciziei Tribunalului Bucuresti pot face apel la Curtea de Apel Bucuresti, in termen de 5 zile de la comunicare, persoanele prevazute la art. 18 alin. (1) lit. a), Ministerul Public sau persoanele prevazute la art. 20 alin. (2).”

Personalitatea juridica este dobandita de partid incepand cu data ramanerii definitive a hotararii instantei privind admiterea cererii de inregistrare.

Orice partid a carui cerere de inregistrare a fost admisa este inscris in Registrul partidelor politice. De asemenea, la Tribunalul Bucuresti partidele politice sunt obligate sa depuna urmatoarele documente: cele care atesta desfasurarea adunarii generale, cele care provin de la autoritatile electorale competente privind desemnarea candidatilor in alegeri – in ambele situatii termenul este de 30 de zile, de la dunarea generala, respectiv de la alegeri.

Statutul unui partid poate fi modificat in conditiile pe care le contine. De asemenea, potrivit prevederilor din statut poate fi modificat si programul partidului politic. Insa orice modificare se comunica Tribunalului Bucuresti in termen de 30 de zile. Potrivit art. 26, “(5) Hotararea definitiva de admitere a modificarii statutului se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *